Telefonul mobil, mâncarea şi sănătatea
-
de Sigina Pop
Fiindcă unii sunt sceptici la demonstraţiile atât de logice ale japonezului Masaru Emoto, am ales şi o altă sursă pentru cei care doresc să ştie cum să se hrănească sănătos. Aceasta vorbeşte despre telefoanele mobile şi efectele lor nocive. Bineînţeles, şi aici sunt sceptici care spun că nu s-a demonstrat nimic clar, cum că undele radio ale mobilului dăunează grav sănătăţii.
În primul rând vreau să vă amintesc cazurile tragice, din Bucureşti şi nu numai, ce au fost foarte mediatizate acum câţiva ani, în care au murit oameni „subit”, de tot felul de afecţiuni apărute peste noapte cancer, atacuri de cord etc, după ce antena de telefonie mobilă a fost instalată pe blocul lor. Dacă aceasta tot vi se pare unora o coincidenţă, haide să vedem ce spun experţii. Într-un articol în engleză se spune că radiaţiile elecromagnetice ale mobilului au o potenţială legătură cu cancerul. Adevărul este că radiaţiile sunt invizibile, intangibile şi intră şi ies din corpul nostru fără să putem controla acest lucru, de aceea este greu de demonstrat.
Totuşi, s-a observat că două minute de expunere la radiaţii de mobil dezactivează o barieră de protecţie din sânge, ceea ce cauzează o „scurgere” de proteine şi toxine către creier. Aceasta poate creşte posibilitatea dezvoltării bolii Alheimzer, a sclerozei multiple şi a Parkinsonului, au observat oameni de ştiinţă de la Universitatea Lund din Suedia. De asemenea, mai spun că expunerea la radiaţiile joase (nici nu se pune problema celor mari, ale antenelor puse pe blocuri), cauzează scăderea hemoglobinelor şi favorizează apariţia problemelor cardiace. Mai este pusă problema afectării memoriei, apariţia stării de oboseală – se ştie că aceste aparate sunt vampiri energetici -, a apariţiei cancerului, hipertensiunii arteriale şi probabil multe altele pe care nu le-am depistat. Efectele nocive se simt şi asupra gravidelor şi mai ales a copiilor care absorb mai multă radiaţie ca adulţii.
Revenind la mâncare şi la Masaru Emoto, este evident că omul are experimente perfect valabile, energia şi radiaţiile schimbă structura spaţială a moleculelor din alimente, având un impact la fel de negativ ca şi asupra organismului. De aceea, pe cât posibil, nu lăsaţi mobilul lângă voi atât cât este posibil, nu îl puneţi lângă mâncare, feriţi-vă să o ţineţi lângă calculator, TV sau să folosiţi cuptorul cu microunde. Tot ce vă scriu sunt idei bazate pe informaţii acumulate în timp din articole de specialitate şi medici cu experienţă.

Observ cu tristete ca acest site se "otevizeaza" tot mai mult. Nu vad de ce nu va puteti rezuma la retete si sfaturi culinare, de ce e nevoie de o rubrica paranormala aici. Repet: Masaru Emoto e un escroc, nu-l ia nimeni in serios in comunitatea stiintifica. Se vede clar ca nu intelegeti conceptul de energie din moment ce folositi expresii ca "vampiri energetici", asta se potriveste mai bine la cursuri new age de tip MISA, dar n-are nicio legatura cu stiinta. In privinta efectelor telefonului mobil, va sfatuiesc inca o data sa cautati pe net studii seriose, facute de comunitatea stiintifica, nu povesti din presa mondena. Iata aici un studiu facut in Danemarca, pe 420.000 de utilizatori ai telefonului celular, timp de 13 ani, care arata ca nu exista nicio legatura intre folosirea mobilelor si cancerul sau alte boli de acest gen: http://jnci.oxfordjournals.org/cgi/content/abstract/93/3/203?ijkey=fe4d6f43f440f51426ab0fba45f17afc8d353c06&keytype2=tf_ipsecsha Despre efectele (inexistente) ale radiatiei electromagnetice mai multe puteti gasi aici: http://skeptoid.com/episode.php?id=4072&comments=all Eu zic sa va aruncati tot ce aveti electronic prin casa: maina de spalat, uscatorul de par, frigiderul, chiar si ceasul de la mana... ca toate emit radiatie electromagnetica. Si culmea, ea exista si in natura, cel mai bine ar fi sa stati ascunsi sub un clopot metalic intr-un buncar, sa fiti total protejati.
@Adrian in ceea ce priveste telefonul celular e o chestione fooooarte simpla, daca o poti vedea: telefonul mobil functioneaza pe baza de unde radio, la fel ca si cuptorul cu microunde. Prin urmare nu cred ca e foooarte sanatos sa il tii mult timp la ureche pentru ca undele radio (pe acelasi sistem functioneaza cuptorul cu microunde) produc incalzire; bineinteles la nivel mai mic, dar produc. Ce oameni de stiinta ar trebui sa iti spuna acest lucru? Einstein? E mort!
@adrian, daca ai fost atent, am dat si un link la un articol unde vorbesc ALTI oameni de stiinta despre asta. Eu am facut o legatura logica intre cunostintele pe care le am, sa nu iti mai spun ca am cunostinte in familie care sunt mie la suta competente sa dea sfaturi in aceasta privinta. am mai spus, sceptici sunt si vor fi mereu, eu am dat niste idei pe care daca doresti sa le aplici bine, nu ti le impun tie, deci nu impune nici tu nimic, ca nu cred ca este cazul. pe de alta parte, @marius are dreptate, probabil ca unii oameni de stiinta vor fi recunoscuti dupa ce nu mai sunt. Si o ultima chestiune, suntem la sectiunea "Diete", care nu inseamna cure de slabire sau ingrasare, dieta la felul in care mancam (dieta sanatoasa vs dieta nesanatoasa). Tot ce am scris eu aici ARE legatura cu dieta noastra, cred ca ai avea nevoie de niste Omega 3 si 6 sa se faca niste legaturi intre sinapsele tale. Nu mi-o lua in nume de rau.
@adrian: Mie mi se pare ca tu lucrezi fie la o firma de telefonie, fie la una de vandut electrocasnice =))). Aceasta rubrica nu are nimic paranormal, ci expune un punct de vedere. Nu inteleg de ce esti atat de virulent si ne jignesti. Inainte de a vorbi mai bine citeste care sunt efectele radiatiilor electromagnetice asupra corpului uman. Si vezi ca unii de pe aici au mai multa vacanta decat ai tu scoala.
@marius: Telefonul mobil functioneaza pe alt spectru de frecventa decat cuptorul cu microunde. De asemenea, radiatiile exista peste tot in univers, de la natura. Nu le poti evita. Nu exista un loc cu "produse pure", care sa nu fie afectate de radiatii. Soarele produce radiatii. Liniile de inalta tensiune produc un camp electromagnetic foarte puternic. Trebuie sa te ascunzi intr-o pestera ca sa stai izolat de ele. Fara radiatii nu ar fi existat mutatii genetice, iar fara ele nu se mai dezvolta viata pe Pamant.
@siginutz: Sursele citate de tine pana acum sunt: (1) un sarlatan japonez; (2) niste oameni neidentificati din Bucuresti; (3) niste rude pe care nu le cunoastem. Da-mi voie sa fiu sceptic in continuare. Eu nu citesc Libertatea si Can-Can. Astept in continuare ce legatura are telefonia mobila cu dieta. Intr-adevar, nu e sanatos sa inghiti telefonul sau sa-l fierbi in supa, dar in rest...
@Adrian, 1. nu cred ca ai tu competenta sa il cataloghezi tu ca sarlatan pe acel om si echipa sa. 2. nu tre sa moara juma de planeta ca sa admiti ca nu sunt sanatoase. 3. nimeni nu te obliga sa ma aprobi, dar am dreptul sa replic (atat cat imi permite timpul) si sa imi sustin convingerile. 4. exista radiatii nedaunatoare, si daunatoare. 5. tu fa ce vrei, spre fericirea ta, acum nu mai am timp, din pacate, sa postez si aici, dar cand voi avea si voi fi invitata, o voi face. Iti dorsc o dieta (inteles ca stil de viata) sanatoasa. Va multumesc tuturor pentru "urmarire" si sper ca v-a folosit in vreun fel :) stiti unde ma gasiti :P
@Adrian Corect! Telefonul mobil merge pe alt spectru de frecventa, dar asta nu inseamna ca undele nu exista! Si cele solare sunt cu totul altceva decat cele produse de aparate electrice, electrocasnice etc.
@Brindusa: Mda, eu sunt sunt ala care jignesc, care a spus ca nu-mi functioneaza conexiunile neuronale si ca n-am scoala... Eu inteleg ca va place teoria conspiratiei, dar hai sa facem o comparatie intre marjele de profit care exista la retailerii de electronice sau la operatorii de telefonie mobila... si la cei care vand produse bio de "purificare" a organismului, filtre naturale pentru apa, tehnici de "rejuvenare" energetica etc.... si apoi mai discutam. Daca e vorba de bani, cu siguranta e mai bine sa alegi calea "new age". :-)
@marius Citeste si tu ceva fizica si pe urma sa iti expui asa vehement parerile... Pana si lumina este o unda electromagnetica ca si microundele, undele radio, etc. Iti lipsesc niste baze teoretice din moment ce poti confunda cu nonsalanta undele radio cu microundele.
@Adrian In legatura cu experientele li Masaro Emoto, eu stiu o prietena profesor in chimie la o universitate mare din RO, care a castigat si aurul la salonul de la Geneva pentru o inventie, si care a reprodus experientele japonezului, si culmea si ea, om de stiinta a spus ca da se pare ca omul ala are dreptate. Si nu trebuie sa uitam ca apa este 70% din corpul nostru. In legatura cu radiatiile, oare de ce inginerii vodafone nu au voie sa stea prea mult timp in raza directa a antenei cand lucreaza la ea? De ce majoritatea obosesc foarte tare dupa ce lucreaza langa o antena GSM de mare putere? Petnru ca sunt inofensive?
Si radiatiile cu care iti face tie radiografia sunt din alt spectru, si chiar te rog sa stai jumatate de ora la un astfel de aparat fara protectie, la fel si cei de la cernobal pot spune
Bineinteles ca nu vor recunoaste companiile de telecomunicatii faptul undele electro-magnetice au efecte adverse asupra sanatatii noaste, n-au nici un interes... In alte tari, antenele de telefonie mobila nu au voie sa fie amplasate la o distanta mai mica de 1,5 km fata de orice asezare umana, oare de ce? La noi, ni le pune exact pe cap, pe acoperisul blocului. Telefonul pot sa-l las pe masa in camera cealalta dar antele de pe blocul turn unde locuiesc ma buimacesc zi si noapte pana o sa ma trezesc si eu cu vro tumora pe creier :(