Trei modalităţi surprinzătoare prin care poţi pierde în greutate

19.04.2018 0 comentarii

Diete sănătoase, antrenament fizic regulat, calorii cu măsură... tot felul de măsuri doar, doar vom reuşi să ajungem la greutatea ideală! Iată, însă, că specialiştii vin cu noi trucuri uimitoare.

  1. Nu, fructele şi legumele nu mai sunt “la modă” potrivit ultimelor studii în domeniu, aşa că citeşte mai jos care sunt “ingredientele must-have” pentru a slăbi repede şi uşor.

    Proteine pentru slăbit şi creşterea masei musculare

    Potrivit The American Journal of Clinical Nutrition, cercetătorii din cadrul Universităţii McMaster din Canada au făcut o descoperire uimitoare: o dietă sănătoasă, bazată pe mai multe proteine, dar şi pe antrenament intens poate duce la pierderea în greutate, dar şi la creşterea masei musculare, în acelaşi timp.

    Oamenii de ştiinţă au avut ca subiecţi 40 de bărbaţi supraponderali, dar activi fizic. Aceştia au primit o dietă bazată 40% pe ceea ce mâncau şi înainte, iar restul  de 60% fie o alimentaţie cu puţine proteine, fie o alimentaţie cu mai multe proteine.

    Cei din prima categorie mâncau în jur de 70 g de proteine pe zi, în vreme ce voluntarii ceilalţi aproximativ 200 g de proteine în fiecare zi.
    Pe lângă acestea, ei au primit şi alte indicaţii legate de nutriţie, urmând totodată un antrenament fizic intens.

    După o lună, s-a constatat că participanţii din ambele grupuri slăbiseră şi îşi îmbunătăţiseră condiţia fizică, însă cei care urmaseră o dietă bogată în proteine slăbiseră mai multă grăsime corporală (aproape 5 kg) şi câştigaseră 1.3 kg de masă musculară, în vreme ce persoanele din celălalt grup slăbiseră doar 3 kg şi nu câştigaseră deloc masă musculară.

    Mai multă apă pentru mai multe kilograme date jos


    Ştim deja cât de importantă este hidratarea în orice conjunctură, darămite într-un plan de slăbit. Acum, cercetătorii plusează şi spun că 1-3 pahare de apă în plus pot fi încă şi mai benefice.

    Astfel, în cadrul unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, au fost monitorizate obiceiurile alimentare a mai mult de 18.000 persoane adulte.

    La final, s-a descoperit că cei care îşi crescuseră doza zilnică de apă cu 1-3 pahare au avut rezultate eficiente în ceea ce priveşte alegerile alimentare ulterioare. De exemplu, aceştia au redus numărul caloriilor consumate zilnic, optând pentru mai puţine alimente bogate în grăsimi saturate, zahăr, sodiu şi colesterol.

    Slăbeşte cu... unt de arahide

    Studii recente realizate la Universitatea din Houston, Statele Unite ale Americii au demonstrat că includerea în dieta zilnică a nucilor şi a untului de arahide duce nu doar la scăderea în greutate, ci şi la o stare a sănătăţii mai bună.

    Un risc mai mic de diabet tipul II, boli cardiovasculare sau obezitate sunt doar câteva dintre avantajele unei astfel de “diete”.
    O altă cercetare i-a avut în centru pe copii cu vârsta şcolară. Aceştia au mâncat fie gustări nesănătoase, fie alune şi alte tipuri de nuci.

    După 12 săptămâni, s-a constat că cei care mâncaseră nuci aveau un indice de masă corporală mai scăzut decât ceilalţi, valoare care s-a păstrat şi după alte 12 săptămâni.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro