ZILE NAȚIONALE - Republica Uganda: repere culturale și gastronomice

14.10.2016 0 comentarii

Republica Uganda aniversează la 9 octombrie Ziua națională, dată la care, în 1962, și-a obținut independența față de Marea Britanie.

  1. Supranumită Perla Africii, Uganda are un patrimoniu cultural impresionant ce cuprinde diferite situri culturale și istorice, potrivit www.visituganda.com. Cu peste 50 de limbi indigene diferite și cu un mozaic cultural la fel de divers, reprezentat de muzică, artă și artizanat, Uganda este un centru unic al unei experiențe culturale bogate, variind de la cultura Bantu în centru, vest, sud—vest și est, la populația Nilotic din nord, nord-est și nord-vest.

    Locuitorii Ugandei sunt extrem de ospitalieri, fiecare trib având propriile valori culturale care-i definesc. Aceste valori au la bază activități tradiționale tribale din toate sferele vieții: de la mâncarea și dansurile tradiționale și până la îmbrăcăminte și organizarea societății. Mai multe regiuni din Uganda sunt constituite sub formă de regate, precum regatul Buganda, Busoga, Bunyoro și Toro. Alte regiuni își prețuiesc, în continuare, șefii de trib.

    Regiunea vestică reprezentată de triburile Bakonjo, Batooro, Banyoro, Banyankole, Bakiga, Bafumbira, Batwa și Bachwezi, este recunoscută pentru bogăția culturală conectată cu prețuirea și respectul lor față de un animal, respectiv vita cu coarne lungi. Regatele dominante în această regiune sunt Toro și Bunyoro, precum și faimoasa comunitate Batwa.

    În ceea ce privește dansurile tradiționale, potrivit aceleiași surse, ''entogoro'' aparține triburilor Banyoro și Batooro. Dansul a luat numele zornăitorilor, pe care băieții și le leagă de încheieturile picioarelor creând astfel ritmuri diferite pe măsură ce dansul evoluează.
    ''Ekitaguriro'' este un fascinant dans tradițional executat de comunitățile Banyankole și Bakiga caracterizat de bătăi puternice ale picioarelor și mișcări ale brațelor ce impun un anumit ritm, o reprezentare artistică a relației lor cu frumoasele vite cu coarne lungi (Ankole-Watusi, Ankole longhorn).

    Mâncarea tradițională a regiunii este reprezentată de ''eshabwe'', un sos ce conține ''ghee'' (unt clarificat preparat din laptele vitelor cu coarne lungi), apă fierbinte și sare. Este consumat de obicei cu ''akoro'', o pâine făcută din mei.

    De asemenea, în regiune există o serie de situri culturale și istorice, precum: apele termale Kitagata și Sempaya, mormintele regale Karambi, Centrul cultural Igongo din Mbarara, Muzeul Marilor Lacuri din Kabale, Peșterile Amaberes, mormintele Mparo etc.
    Regiunea centrală este dominată de tribul Buganda, ce aparține grupului Bantu, formând regatul Buganda cu peste 17% din totalul locuitorilor acestei țări.

    Tribul Buganda este recunoscut pentru ceremoniile speciale organizate pentru îndeplinirea anumitor ritualuri, precum inițierea gemenilor (okwalula abalongo), prezentarea (okwanjula) și ultimul ritual funerar (okwabya olumbe).

    ''Kiganda'' este un dans unic în Baganda, cu multe și diverse variații, executat în diferite ocazii. Cele mai comune sunt ''bakisimba'', ''muwogola'' și ''amagunju'', toate interpretate în bătăi diferite de tobe pentru a amuza și onora o anumită sărbătoare.

    Cea mai populară mâncare din regiune este ''matooke'' și conține banane plantain servite cu sos de arahide, pește proaspăt sau alt fel de carne la fel de proaspătă.



    O altă delicatesă cunoscută sub numele de ''luwombo'' este gătită oarecum la fel: fâșii de carne de vită, pește sau pui și bucăți de arahide învelite într-o frunză proaspătă de banan.


    Unele dintre siturile culturale și istorice ale acestei regiuni au fost recunoscute de către UNESCO. Printre aceste se află: mormintele regale de la Kasubi, Palatul Kabaka din Lubiri Mengo, Centrul arheologic Walumbe Tanda, Centrul Cultural Ndere, Muzeul Național, Centrul Cultural Național din Unganda, locul de încoronare Naggalabi.

    Sursa: Agerpres
     

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro