ZILE NAȚIONALE: Costa Rica - gastronomie

Republica Costa Rica sărbătorește Ziua națională la 15 septembrie, marcând proclamarea independenței, în anul 1821.
-
Bucătăria costaricană cuprinde numeroase elemente specifice gastronomiei latino-americane, dar se și diferențiază de aceasta printr-o diversitate foarte mare de fructe și legume, rezultat al biodiversității și microclimatului care fac din această țară și o destinație turistică importantă.
Ingredientele specifice ale bucătăriei costaricane sunt orezul și fasolea, preparate în variate feluri și consumate dimineața, la prânz sau seara. Mâncarea costaricană este, de regulă, sănătoasă, căci, având la bază numeroase fructe și legume, este foarte bogată în fibre. Un alt factor important îl reprezintă obiceiurile culinare ale locuitorilor. Aceștia nu mănâncă niciodată în exces, iar cea mai importantă masă a zilei este prânzul, unii angajatori oferind chiar câte o oră liberă în plus pentru o gustare după masa de prânz, notează www.vivacostarica.com.
Felul național de mâncare se numește gallo pinto și are la bază, evident, invariabilele legume, respectiv orez și fasole. La acestea se pot adăuga fie ouă, fie carne. Gallo pinto este însoțit de plăcințele făcute din mălai, celebrele pâinici ale Americii latine cunoscute sub denumirea de tortillas, notează site-ul www.routard.com.
Una dintre mâncărurile tradiționale este reprezentată de casado, care înseamnă ''căsătorit'', acesta fiind felul de mâncare pe care orice soție trebuie să știe să îl pregătească soțului. Casado reunește, practic, pe o farfurie mare, toate ingredientele necesare unei mese consistente. Astfel, pe o farfurie întinsă, vor fi așezate următoarele: o salată de crudități (cel mai adesea de varză), orez, fasole, carne de vită sau de pui, pește sau fructe de mare, îndeosebi creveți și languste.
La fel de răspândit este felul de mâncare denumit ceviche, pe bază de pește alb sau fructe de mare, marinate în suc de lămâie și asezonate cu ceapă și coriandru. De altfel, ceapa și coriandrul sunt foarte des folosite pentru a aroma mâncărurile de legume, carne sau pește, ceea ce le conferă o aromă unică. De altfel, în Costa Rica, mâncarea este foarte puțin condimentată.
În ceea ce privește carnea, este preferată cea de pui, preparată în diferite feluri. Carnea de vită este un adevărat regal, dar trebuie avut în vedere că friptura la grătar se servește, de regulă, foarte bine făcută.
Există anumite specialități care se prepară, în mod tradițional, cu prilejul sărbătorilor. Un astfel de exemplu sunt tamalele, niște pateuri mici făcute din mălai și umplute cu un amestec de carne și de legume, care se pregătesc cu ocazia Crăciunului.
Băutura alcoolică națională este guaro și se obține din trestie de zahăr. În Costa Rica se produce și un rom foarte bun și câteva tipuri de bere, băutura favorită a costaricanilor. Dar foarte apreciată este cafeaua, cultura de cafea bucurându-se aici de aceeași atenție de care se bucură viile în Europa. Diferitele plantații de cafea oferă arome dintre cele mai variate.
Ciocolata, un adevărat deliciu culinar, poate fi savurată din plin în Costa Rica. Mai mult decât atât, aici poate fi descoperit istoricul și întregul procesul de fabricare a faimosului desert, în Rezervația Biologică Timbirina, care oferă tururi ce prezintă acest întreg proces, dar și degustarea produselor finite. Pe de altă parte, fructele de cacao pot fi văzute la ferma organică Finca Kobo, notează site-ul globi.ro.
Datorită numărului foarte mare de turiști care vizitează țara, bucătăria costaricană a ajuns să includă aproape toate rețetele internaționale, dar și pe cele specifice altor țări. În general, orașele sunt mult mai deschise către aceste influențe, dar și stațiunile de pe litoral, frecventate de vizitatori ce provin din toate colțurile lumii. Astfel, aici vom găsi restaurante care oferă și rețete chinezești sau italiene, la mare căutare chiar și printre costaricani. Gastronomia reprezintă un aspect important al culturii acestei țări, multe dintre reuniunile familiale sau sărbătorile religioase petrecându-se în jurul mesei.
Sursa: Agerpres
