ZILE NAȚIONALE: Republica Senegal - bucătăria tradițională

La 4 aprilie, Republica Senegal sărbătorește Ziua națională - aniversarea proclamării independenței (1960).
-
Bucătăria senegaleză este influențată de cea a Africii de Vest și de Nord, de cea franceză, de cea portugheză și chiar de cea spaniolă.
Religia islamică, prezentă încă din secolul al XI-lea pe teritoriul actualului Senegal, a adus, la rândul său, modificări în dieta localnicilor.
Având în vedere că, la vest, Senegalul se învecinează cu Oceanul Atlantic, peștele este un element definitoriu pentru bucătăria țării. Nu sunt ignorate nici preparatele din carne de pui, miel și vită.
Porcul însă lipsește aproape cu desăvârșire din meniurile senegaleze, în principal din motive religioase.
La capitolul garnituri, sunt folosite alune, cușcuș, orez alb, cartofi, fasole. În general, carnea și legumele se mănâncă după ce au fost marinate cu ierburi și diverse condimente.
Deserturile sunt consistente și foarte dulci. Uneori se servesc cu fructe proaspete și sunt însoțite sau urmate de cafea sau ceai.
Printre băuturile populare în Senegal se numără limonada de ghimbir, infuzia de hibiscus, sucul de mango și cel de buy, fruct al baobabului.
Cel mai reprezentativ fel de mâncare din Senegal este, probabil, Thieboudienne, adică orez cu pește. Cuprinde pește marinat cu lămâie, usturoi, ceapă, apoi gătit la cuptor cu sos de tomate, varză, morcovi. Ulterior, este adăugat orezul. Se aseamănă oarecum cu paella, tradiționala mâncare din Valencia, Spania.
Thiebou yapp sau Ceebu Yapp este carne de vită sau miel mai întâi prăjită, apoi amestecată cu ceapă și piper negru sau roșu. Carnea e frăgezită cu apă și muștar și servită cu orez și măsline verzi.
Felurile de mâncare maafe se referă la o pastă al cărei principal ingredient este untul de arahide. Dacă în amestec se toarnă mai multă apă, atunci maafe este folosit ca sos.
La capitolul deserturi, se remarcă thiakry, un fel de budincă realizată din cușcuș. Este îndulcită cu lapte sau iaurt și conține stafide, pudră de cocos sau de nucă.
Sursa: Agerpres
