E-Bucataria

Restaurantul Yugoslavia din Timișoara nu-i un restaurant pentre oricine. E mic, ascuns, discret, e greu de găsit. Nu prea ai cum să ajungi acolo din întâmplare, numai dacă te duce cineva care a mai fost. Pe mine m-a dus Mile Cărpenișan - sârbul știa tot felul de locuri din astea ascunse și fermecătoare, prin toată lumea.

Yugoslavia e un restaurant al unui nostalgic. Nu-l cunosc pe patron,  l-am văzut o singură dată - dar precis că e un nostalgic. Pentru că tot locul ăla mustește de amintirea altor vremuri, a unor vremuri când Serbia, Bosnia, Croatia, Muntenegru si celelalte erau o singură țară mare și puternică - Iugoslavia.

E la subsol, ferit de priviri ale prezentului. E micuț, dacă intră 30-40 de oameni. Oamenii ăia nu caută volume mari de clienți. Ei caută să-i facă să se simtă bine pe cei care au aceleași nostalgii ca și ei.

În toate colțurile se vede că oamenii ăia își asumă cu mândrie (chiar cu aroganță, aș îndrăzni) faptul că ei sunt iugoslavi și sârbi.

Șervețelele sunt în culorile steagului.

Iar pe perete, tronează poza președintelui iugoslav căruia ei îi simt lipsa și nu se sfiesc să afirme asta - Josep Broz Tito

Lângă tablou, e un mare steag iugoslav, cu steaua comunistă în mijloc.

De ce vă dau toate aceste detalii legate de ambient, când pe voi vă interesează detaliile legate de mâncare, prețuri, igienă, servire ? Pentru că Yugoslavia e un fel aparte de restaurant. Nu urmărește neapărat succesul la publicul larg, mai degrabă urmărește ca cei cu nostalgii similare (și în Timișoara sunt mulți sârbi) să aibă un loc unde să se simtă ca acasă. Și mai ales să mănânce bun ca acasă. Atmosfera și interiorul îți imprimă în piele aroma vremurilor de care le e dor. Unde mai pui că în fiecare vineri vin lăutari din Novi Sad, care cântă dumnezeiește...

El e gospodin Sandu. Nu lucrează în fiecare zi, dar e păcat să mergeți acolo și să nu-l prindeți. La prima vedere, nu e foarte prietenos. Își face treaba și atât. Dar încet încet, dacă-l provoci un pic, începe să-ti povestească tot felul de snoave, de la noi sau de pe la ei, sau cu clienți care nu i-au plăcut. După care îți spune pe un ton confidențial: "Gospodine, azi avem dunja, abia adusă de la Novi Sad". Sau loza, sau caisia. Și o spune cu atâta drag, încât nu-l poți refuza. Dunja e o țuică de gutui, loza e o țuică din struguri (un fel de tescovină) iar caisia (care e delicioasă) e, evident, din caise.

Iar când începe să-ți explice Sandu cum e cu mâncărurile, să te ții. Că nu mulți pricep care-i diferența între o pljeskavica și o plejskavica gurmenească. Sandu ți le explică așa cum le-ar mânca - cu multă poftă. Aproape imposibil să nu salivezi când îl auzi.

Și dacă tot am ajuns la mâncare, la Yugoslavia e un meniu tipic sârbesc. Și când spun asta, nu mă refer la felurile de mâncare (evident că într-un restaurant care se cheamă Yugoslavia n-o să mănânci pizza sau mai știu eu ce minuni culinare vestice, ci feluri tradiționale) ci mă refer la cantități. Sârbii mănâncă un pic altfel decât noi. Meniul lor e bazat, scurt, pe carne. Dar în câte feluri știu s-o prepare...

E păcat să mănânci la un restaraunt sârbesc și să nu-ți ungi carnea, cam orice ar fi ea, cu kajmak. Cum îi spune numele, e vorba de caimacul care se face pe lapte, când îl fierbi. Ei îl strâng, îl bagă la frigider și il folosesc ca pe un fel de smântână, doar că are un gust specific care se potrivește de minune cu felurile pe bază de carne tocată.

Micii sârbești (ćevapi) sunt diferiți de micii noștri. Dincolo de faptul că se fac dintr-un amestec de cărnuri atent proporționat (vita cu porc, de obicei) sunt mai subțiri (cam cât un deget). Și mai mulți. Sârbii nu vând micii la bucată, ci la porție. În general, porția are 10 mici.

La Yugoslavia au și un piept de pui umplut cu ciuperci de toată minunea, Că totuși poate nu toată lumea vrea porc.

Am lăsat la urmă felul de mâncare care mie mi-e cel mai drag, cât ar fi el de neindicat pentru sănătate. Pljeskavica cu kajmak. Și sincer vă spun, la Yugoslavia are același gust de senzație pe care îl găsești la Beograd, sau oriunde prin Serbia. Atât de mult îmi place, încât am furat și noi rețeta.

Sigur că sunt și multe alte feluri de mâncare la Yugoslavia (nu pot încheia articolul fără să menționez gustosul cotlet Karađorđe, absolut musai de încercat). Dar nu poate un stomac de om să le cuprindă pe toate într-o singură vizită. Om mai trece pe la oamenii ăștia și altă dată :)

Și ca să spunem o vorbă și de prețuri - cele trei mâncăruri prezentate azi de noi sunt undeva pe la 24-26 de lei fiecare. O bere Gosser e pe undeva pe la 6 lei.

Restaurantul Yugoslavia mi-a plăcut mult. Vi-l recomand cu multă căldură. E genul meu de loc - micuț, discret, curat, cu mâncare senzațional de bună. Atmosfera și ospătarii au un mod de aparte de a te face să te simți între prieteni. Și puteți merge să vă covingeți pe str. Prot. George Dragomir, nr. 9 (fostă Turgheniev), vizavi de hotelul Perla 4. Nu, n-au pagină de internet.