Marco Polo, hâc!

07.06.2010 0 comentarii
  1. de Adrian Poenaru

    Ei, iacătă, stimați tovărași de pahar, că ne-am pus traista în băț și am luat la amușinat bucătările din estul tare îndepărtat, pe urmele ilustrului italian. Dar cum acolo alcoolul e mai rar spre deloc, am strecurat în bocceluțe și niște licori  europene.

    Pui cu cinci arome


    Chinezii se dau în vânt după coniac. Ei au fost primii (în afară de însetații englezi) care au importat nobila licoare franțuzească. Așa că puiul bine înmiresmat merge de minune cu H de Hine, un coniac botezat cu nume de parfum, datorită delicatelor sale note de iasomie, vanilie și iris.

    Kuku Sabzi

    Mai riscant e să recomand ceva cu lucrătura asta persană – nu li se întâmplă lucruri bune admiratorilor iranieni ai tăriilor nobile. Dar îmi iau un pic de curaj din bărulețul personal și mă încumet să-ți torn un gin Seagram’s cu mult tonic. Aromele lui exotice merg bine cu minunația asta persană, iar tăria domolită cu apă tonică lasă loc ierburilor parfumate tocate de Andrei. Și-n plus, dacă te ia ayatollahul la întrebări, poți spune, fără a minți total, că-i dădeai cu o răcoritoare.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro