Mușchiuleț cu roșii coapte

25.11.2021 1 comentarii

Eu mănânc porc destul de rar, în general mă bucur mai mult la pui (și cel mai mult la pește). Dar aseară m-a pălit rău pofta de mușchi de porc, pe de-o parte pentru că n-am mai mâncat de foarte mult timp, pe de altă parte pentru că, atunci când am văzut mușchiulețul în galantar, mi-am imaginat instant combinația de arome pe care i le pot adăuga prin marinare. O rețetă pentru prietena de la Unica.

  1. Ingrediente

    • 1 mușchiuleț de porc (cam 500 g)
    • 50 ml zeamă de lămâie
    • 100 ml ulei extravirgin de măsline
    • 1 lingură sos Worchestershire
    • 1 linguriță semințe de chimen
    • 1 linguriță semințe de coriandru
    • 2-3 boabe de ienibahar
    • 2 păstăi de anason stelat
    • 1 lingură de salvie tocată
    • 8-10 roșii cherry
    • 4 căței de usturoi
    • 1 lingură de busuioc uscat, mărunțit
    • 1 lingură de cuișoare
    • sare, piper

    Rețetă

    Am măcinat chimenul, coriandrul, anasonul și ienibaharul. Le-am amestecat cu uleiul de măsline și zeama de lămâie. Am mai pus salvia și sosul Worchestershire și le-am amestecat bine.

    Muschi de porc cu rosii coapte - se face o marinada din ulei de masline, lamaie, anason stelat, coriandru, chimen, ienibahar, salvie si sos worchestershire

    Am curățat mușchiul, l-am spălat și l-am uscat cu șervete de hârtie. Apoi am făcut din loc în loc niște înțepături în el, în care am înfipt cuișoare.

    Muschi de porc cu rosii coapte - in muschiul de porc se infig cuisoare

    Apoi l-am pus în marinadă, am acoperit cu folie alimentară și am dat vasul la frigider pentru vreo 3 ore.

    Muschi de porc cu rosii coapte - muschiul de porc se marineaza pentru minim 3 ore

    L-am lăsat cam 3 ore la frigider, acoperit de folie alimentară. Când a venit vremea, am încins cuptorul Vitacook la 250 de grade, vreo 5 minute. Apoi am pus mușchiul marinat pe grătarul mic. Sub el am pus tava, ca să se scurgă grăsimea în ea și nu direct în vas. L-am lăsat 30 de minute la 200 de grade. După 20 de minute l-am întors, ca să se rumenească pe ambele părți. (dacă n-aveam Vitacook, îl puneam într-o tavă la cuptor, 40-50 de minute la foc mediu, să se facă încet și să se pătrundă bine).

    Muschi de porc cu rosii coapte - muschiul de porc marinat se prepara in Vitacook 30 de minute la 200 de grade

    Când mai erau cam 10 minute până să fie gata (îmi arăta cronometrul de la Vitacook), am tăiat roșiile cherry în jumătăți.

    Muschi de porc cu rosii coapte - rosiile cherry se taie in jumatati

    Într-o tigaie antiaderentă, am încins o lingură de ulei de măsline. În el am pus usturoiul zdrobit, roșiile tăiate și busuiocul.

    Muschi de porc cu rosii coapte - rosiile cherry se prajesc in ulei de masline cu usturoi si busuioc

    Le-am prăjit pe toate vreo 5 minute, amestecând într-una și întorcându-le pe toate părțile. Între timp a fost gata și mușchiul, l-am scos din Vitacook.

    Muschi de porc cu rosii coapte - muschiul de porc se lasa in cuptor pana se rumeneste si se patrunde

    L-am tăiat felii

    Muschi de porc cu rosii coapte - muschiul se taie felii

    Lângă ele, am pus roșiile coapte cu usturoi și busuioc.

    Muschi de porc cu rosii coapte - muschiul se serveste cu rosiile prajite cu usturoi si busuioc

    Din mușchiul care mi-a rămas, am făcut un sandwich de excepție. Dar pe acela vi-l arăt mâine. Poftă bună :)

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

  • Chico

    Un site minunat, plin de bunatati. Felicitari! o sa incerc multe din cele propuse de voi aici.

    11.11.2010
Autor: Andrei Crivăț