Păstrav cu pastă 7 arome și pepene galben

21.09.2010 0 comentarii
  1. Rețeta este simplă, iar odată ce pasta de condimente este preparată, “manopera” depusă este puțină. Gustul este definit de amestecul de arome despre care povesteam ieri.

    Bucătărie: românească
    Dificultate: ușor
    Cantitate: 1 porție
    Timp de preparare: 8 minute
    Timp de gatit: 12 minute

    Ingrediente:

    • 2 păstrăvi medii, circa 700 g în total, curățati
    • 2 linguri de pastă 7 arome românești
    • 2 linguri de ulei de floarea-soarelui
    • 1 lingură de suc de lămâie, proaspăt stors
    • 2 felii de pepene galben, circa 400 g în total, miezul tăiat bucățele
    • 1/2 ardei iute, tăiat bucățele
    • piper negru, proaspăt măcinat
    • pătrunjel proaspăt, pentru ornat


    Rețetă
    Se spală păstrăvii și se șterg prin tamponare cu prosoape de hârtie. Se practică pe ambele fețe ale peștilor mai multe despicături, la distanță de 1-2 cm una de alta, adânci de circa 1 cm, până se simt coastele.
    Se amestecă 4 lingurițe de pastă 7 arome cu 2 lingurițe de ulei și cu sucul de lămâie. Se ung peștii, insistând la despicături, cu această combinație. Se acoperă vasul și se lasă peștii la marinat, în frigider, 1-2 ore.
    Se încinge grill-ul cuptorului. Se unge cu 2 lingurițe de ulei un vas termorezistent, îndeajuns de mare ca să cuprindă peștii. Se așează aceștia în vas și se frig peștii la 10-15 cm de grill, circa 4-5 minute, apoi se întorc și se continuă alte 2-3 minute, sau până când sunt făcuți și rumeniți după preferință.

    Între timp se încinge restul de ulei într-o tigaie mare. Se adaugă restul de pastă 7 arome și se gătește 1 minut, apoi se adaugă bucățelele de pepene și se gătesc, amestecând ocazional, circa 2 minute. Se adaugă rondele de ardei iute și se continuă 1 minut.

    Pastrav cu 7 arome si pepene galben - cuburile de pepene galben se calesc in pasta de 7 arome, cu ardei iute

    Se servește peștele alături de pepenele picant, ornat cu frunze de pătrunjel.

    Pastrav cu 7 arome si pepene galben - pestele marinat cu pasta de 7 arome se serveste cu pepenele calit

    Sfaturi:
    Pasta 7 arome folosită de mine la această rețetă este preparată cu pătrunjel și are un accent iute-acrișor, căci am plusat cu ardei iute și suc de lămâie.

    Gustați pasta ca să simțiți cât este de picantă. Dacă doriți ceva doar aromat, fără gust puternic, folosiți doar 1 lingură de pastă. Dacă doriți un preparat picant, puteți găti cu 2 linguri de pastă.

    Daca nu aveți grill la cuptor, puteți găti peștele la cuptor, pe la 180-200 °C (gradație medie sau mediu-mare) timp de câteva minute pe fiecare parte.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: Radu Popovici