Top 7 gustări delicioase, bogate în proteine

22.09.2016 0 comentarii

Dacă pentru mesele principale meniul este mult mai uşor de întocmit, nu la fel putem spune şi despre gustările de peste zi. Trebuie să fie sănătoase, delicioase, nu foarte consistente, uneori să înlocuiască desertul şi, nu în ultimul rând, bogate în substanţe nutritive.

  1. Să nu uităm nici de aspecte ca rapiditate şi simplitate pentru că, de cele mai multe ori, le vom prepara dimineaţa, devreme sau chiar în timpul programului de lucru.

    Dacă şi pentru tine e o corvoadă să cauţi, să găseşti şi să găteşti astfel de gustări atât de necesare, iată mai jos o scurtă listă din care te-ai putea inspira.

    1). Piept de pui la grătar pe felii de avocado

    Ai nevoie de un avocado proaspăt şi de câteva felii de pui, preparat dimineaţă sau de cu seara la grătar. Tot ce trebuie să faci este să cureţi avocado de coajă, să îl tai în felii ceva mai late, după care să adaugi pe ele fâşiile de piept de pui.

    O gustare ideală şi pentru un prânz ceva mai uşor sau o cină târzie.

    2). Gem de prune fără zahăr cu fistic, migdale sau nuci româneşti


    Poate ar fi bine să mai economiseşti ceva bani sau ceva kilograme în plus. Cum să faci asta? Renunţă la clasica tabletă de ciocolată, consumată, de obicei, după-amiaza, când te simţi lipsit de energie şi bună dispoziţie.

    În schimb, că tot e sezonul lor, prepară gem de prune, dar fără zahăr (uite reţeta aici) şi combină-l cu fistic, migdale sau nuci româneşti. Vei avea, astfel, o delicioasă gustare dulce!

    O idee la fel de bună ar fi să ungi felii de avocado cu magiun de prune, peste care să presari nucile tale preferate.

    3). Salată rapidă cu seminţe de dovleac, turmeric şi legume

    În funcţie de cât de consistentă o doreşti, ai mai putea adăuga în această salată rapidă şi câteva bucăţele de brânză de capră, însă chiar şi fără, varianta light va fi la fel de savuroasă. Seminţele de dovleac sunt săţioase şi foarte sănătoase, bogate în magneziu, zinc, fier şi proteine.

    Turmericul este un condiment exotic, care va da gust, culoare, dar şi un strop de sănătate preparatului tău.

    4). Ciocolată de casă, raw vegană

    Nu, nu implică lapte praf sau alte ingrediente de acest fel. Pentru momentele în care ai o poftă teribilă de ciocolată sau prăjituri, amestecă într-o ceaşcă 1 linguriţă de cacao (cât mai sănătoasă) sau pudră de carob, 1 linguriţă de miere şi bucăţele de nuci româneşti, nuci macadamia sau migdale.

    5). Budincă din seminţe de chia, banană şi lapte de cocos

    O băutură-gustare rapidă, delicioasă şi foarte săţioasă. Dacă ai un blender la îndemână, o poţi prepara chiar şi la serviciu.Amestecă toate ingredientele, blendează bine şi savurează ori de câte ori ţi-e foame şi vrei să atentezi la o pungă de biscuiţi săraţi sau la un sandvici fast-food.

    6). Gustare vegană

    Ce implică? Legume savuroase, proaspete, nuci şi seminţe, în funcţie de preferinţă. De exemplu, ai putea alege un avocado bine copt, câteva felii de roşii şi alune/migdale/seminţe de dovleac etc.

    7). Unt de arahide pe felii de avocado sau măr

    Untul de arahide este foarte sănătos şi bogat în proteine, dar asigură-te că optezi pentru unul cât mai sănătos şi mai puţin procesat. Unge felii de avocado sau măr cu acest unt şi vei avea o gustare delicioasă.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro