Varză murată – cum să prepari un excelent probiotic natural

18.02.2016 0 comentarii

Ştim deja cât de benefice sunt alimentele-probiotice, aşa că de ce nu am opta pentru a le prepara chiar noi, în casă? În plus, vei reduce la minimum riscul unor adaosuri inutile şi nesănătoase.

  1. Se spune că sănătatea începe din intestine, iar probioticele naturale sunt cele mai eficiente substanţe care pot restabili echilibrul florei intestinale. Aşadar, să începem cu varză murată, un aliment-probiotic foarte gustos, potrivit şi în salate sau pentru a prepara sarmalele, de exemplu.

    De ce ingrediente şi de cât timp ai nevoie?


    În primul rând, trebuie să ştii că poţi prepara varză murată pe tot parcursul anului. E important doar să nu alegi varză cu nervuri mari.

    Aşadar, ai nevoie de:

    5 verze
    2 bucăţi de hrean
    2 bucăţi de ţelină
    boabe de piper negru
    boabele de la 1 porumb uscat
    1 căpăţână de usturoi
    apă cu sare (aproximativ 4 litri de apă şi 4 linguri de sare)
    beţe de mărar uscat

    Cum se prepară


    Ia un borcan de plastic sau geam de aproximativ 15-20 l.

    Pune pe fundul borcanului 2 bucăţi de hrean, curăţate şi tăiate pe lungime, 2 bucăţi de ţelină curăţate şi tăiate felii, 1 mână de boabe de porumb uscat (acestea vor ajuta la fermentaţie), usturoiul desfăcut, cu coajă cu tot, dar presat un pic înainte şi câteva boabe de piper.
    Ia apoi 5 verze, spală-le, curăţă-le prima frunză  şi taie-le pe jumătate.

    Aşază-le în borcan, una peste alta, cu partea plată în jos, presându-le un pic pentru a intra toate.

    După aceea, măsoară separat, într-o oală aproximativ 4 litri de apă cu 4 linguri cu sare (la 1 litru de apă – 1 lingură cu vârf de sare).

    Amestecă bine lichidul astfel încât sarea să se topească bine. Când este topită, toarnă apa peste varza din borcan.

    Dacă borcanul nu se umple, mai prepară un amestec cu apă şi sare în acelaşi mod descris mai sus.

    Pentru a ţine presate verzele, deasupra poţi pune şi câteva beţe de mărar uscat.

    Acoperă cu capacul şi lasă lângă o sursă de căldură, în debara sau lângă calorifer.

    Din 2 în 2 zile, trebuie să vânturăm zeama din acest borcan.

    Se deschide borcanul, se scoate zeama din el cu un furtun într-un alt vas mai mare. Se ia o cană de zeamă şi se răstoarnă înapoi în vasul mare, de la distanţă, astfel încât zeama să facă spumă. Se vantură cam de 50 de ori.

    Vânturarea este un pas foarte important pentru că face zeama mai limpede şi mai gustoasă. În plus, dacă nu o vânturi, zeama se va întinde, iar varza se va înmuia.

    Aşadar, zeama de varză ar trebui să fie vânturată din 2 în 2 zile, cam de 6 ori înainte de a fi gata, adică înainte de a se acri şi a fi bună de consum.

    După, du borcanul respectiv la răcoare. Lasă-l în acelaşi vas până la terminare. Din varză ia atunci când doreşti să prepari sarmale, să o foloseşti la salate sau când vrei să consumi varza şi zeama de varză ca atare, ca probiotic.

printeaza
Cât de mult ţi-a plăcut?
5 4 3 2 1

Comentează

Autor: ebucataria.ro